ce parere ai?

Ca vechi şi nu prea cititor al Dilemei vechi am o anumită ordine de lectură: mă uit întâi pe ultima pagină, deformaţie predecembristă şi citesc 3,14. Apoi opiniile cititorilor şi articolul domnului Andrei Pleşu. Această ordine o schimb atunci când opiniile directorului publicaţiei sunt de actualitate. Am citit cu mare interes opiniile sale cu unele sunt de acord, de altele mă despart.

Aş începe cu nişte precizări. Se discută despre Piaţa Universităţii din 1990 şi cea din 2012. Piaţa Universităţii era primordial idealistă, nu a beneficiat de răsunetul necesar în media plăpânde de atunci, a fost terfelită şi batjocorită. Cea de acum are cauze sociale determinate de efectele reformelor, dar care se materializează tot în clamări cu nuanţă politică. Media reflectă mult mai pe larg evenimentul, în special televiziunile, ziarele îngenunchiate actualei guvernări sunt penibile şi nici nu merită să fie deschise, eu fac efortul să mă informez totuşi. Ca o consecinţă a nemulţumirii populare în stradă şi răspândită în de data asta în toată ţara nu este larg reprezentată numeric datorită în primul rând meteorologiei. Însă acum o televiziune de ştiri, Antena 3, a devenit lider de audienţă naţională. Şi se ştie bine care este politica Antenei 3!

Idealista Piaţă a Universităţii care striga: Jos Iliescu! n-a avut niciun impact popular. FSN a fost ales cu 66%, iar contestatul Ion Iliescu a luat 85%! Şi apropo’ de FSN, lideri de atunci precum Berceanu, Videanu sunt bine mersi în PDL! Acum Piaţa Universităţii nici măcar n-a declanşat contestarea, au fost manifestaţiile de la Cluj şi de la Târgu Mureş. Şi acum mă despart de domnul Pleşu. Sondajul invocat era profund viciat. Un alt sondaj făcut în timpul protestelor, arată o uşoară creştere a USL, dar PDL se prăbuşeşte la aproape jumătate, reflectând mult mai corect starea de spirit a  românilor. Există pericolul ca USL să ia procente ca în Ungaria, norocul, sper eu, este că USL este alcătuit dintr-o coaliţie de două partide sensibil egale, care s-ar putea controla reciproc în derapaje. Pentru că se ştie că puterea absolută poate corupe, dar şi mai rău în situaţia de fapt a României de azi unde majoritatea este doar de ceva peste 51%!

Şi aici este o altă despărţire de domnul Pleşu. Ca ordine a vinovăţiei eu pun pe primul loc actuala coaliţie de guvernare. PDL a reuşit să furnizeze una din cele mai pline de impostură şi nepricepere garnituri de guvernare.

Cum este posibil să fie ministru de finanţe un Ialomiţianu? Şi el face figură de chior în ţara orbilor. Cred că cel mai bun ministru al finanţelor a fost Decebal Traian Remeş într-o perioadă mult mai rea şi mai grea de restructurare a economiei româneşti. Necunoscutul contabil din Maramureş a dirijat cu pricepere acea criză românească şi a adus la liman finanţele româneşti. A fost desfiinţat de o acuză controversată şi nedovedită cu caltaboşi.

Cum este posibil ca la Ministerul Educaţiei să fie un agramat. Reforma asta a învăţământului a avut doar un efect pozitiv, un bacalaureat normal cu mulţi nereuşiţi! În învăţământul superior reforma este o catastrofă. Nu este capabilă să producă reînnoirea corpului profesoral, frustrările lui Gabriel Liiceanu sunt o dovadă. După cum ştiţi de la jumătatea anilor ’70 accesul în sistemul de învăţământ superior a fost drastic limitat cu trimiterea în producţie a absolvenţilor. Institutul de cercetări unde am lucrat a rezolvat această problemă având un sector de tip industrial şi din 1979 au putut să vină tineri să lucreze la noi. Am avut norocul unor promoţii strălucite, fără nicio exagerare. Mai toţi aceşti tineri de mare perspectivă  populează în prezent universităţile şi marile firme din SUA şi Canada. Acest lucru nu a fost posibil la universităţi. Azi corpul profesoral este îmbătrânit, în prag de pensionare pentru limita de 65 de ani, cred că sunteţi şi dumneavoastră în această situaţie. Rămâne plata cu ora care este o glumă. Experienţa făcută de universităţile americane cu limitarea de vârstă a fost şi ea abandonată, lipseau profesorii cu mare experienţă! Primenirea trebuie făcută prin alte metode, evaluări anuale şi opinia studenţilor care trebuie să conteze.

Revenind la partidele coaliţiei nu pot să înţeleg şi pace comportamentul UDMR. Am un mare respect pentru maghiari, sunt cei mai corecţi şi mândri dintre vecinii noştri. Calităţilor lor şi ale germanilor dă diferenţa Ardealului de celelalte provincii. Îi ştiam buni negociatori şi oameni de mare bun simţ pe politicieni maghiari din România. În momentul de faţă cauţionează o guvernare care se reflectă egal în rău şi pentru minoritari. Pentru anume revendicări punctuale ei sunt pe cale să se sinucidă politic făcând loc radicalismului etnic minoritar.

Coaliţia este cea mai vinovată pentru cezarismul lui Traian Băsescu.  Mă surprinde eroarea de analiză făcută de un clasicist precum Gabriel Liiceanu. Pericle, Sylla, Cezar erau dictatori, într-o democraţie antică este adevărat. Comportamentul lui Traian Băsescu este similar. Dar mai trebuie să punem în plus aroganţa, dispreţul şi cinismul faţă de compatrioţi.  Dacă n-ar fi fost aceste cedări de responsabilitate nu s-ar fi ajuns aici.

Aş atrage atenţia că au partidele de opoziţie lipsurile lor, cert este însă că revendicările, protestatarilor sunt: Jos Băsescu! în primul rând, Jos Guvernul!, Alegeri anticipate! Acestea sunt şi cerinţele opoziţiei politice. Toate punţile de dialog au fost tăiate de majoritate, când au venit la negocieri, că doar aceasta este şansa democraţiei româneşti. Coaliţia de guvernare s-a aflat în ipostaza farfuridiană: ” să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic!”. Încremenirea în proiect a majorităţii nu anunţă nimic bun. S-a schimbat ceva pe ici pe colo în părţile neesenţiale. Soluţia este un guvern nealiniat politic care să realizeze corect alegerile la timp sau anticipate. Pentru că strada  a mai reuşit o victorie! Juriştii Curţii Constituţionale, absolvenţi ai obsedantului deceniu, cu cea mai sinistră justiţie a istoriei românilor, de frica străzii au declarat neconstituţională comasarea alegerilor.

Dramatică este lipsa de dialog şi surzenia celor de la putere. Lecţia dură a istoriei spune că vor deveni mai repede sau mai încet istorie.

Din cauză că ieri 25 ianuarie am rămas acasă în jur de ora 6 seara i-am pierdut pe protestatari care probabil s-au repezit cu naivitate să asculte demisia în direct a preşedintelui Băsescu. Read the rest of this entry »

Ippazio Ponzzeta

Seara de 26 ianuarie, prima dată când vin la Filarmonică anul ăsta (nu se pune joia trecută unde am fost doar la partea a doua la Jupiterul lui Mozart foarte bine interpretat de orchestră) a fost marcată de iarna care a venit în sfârşit şi pe la noi. Mai ales pe la Bucureşti blocând-ne instrumentiştii de acolo. Aşa că programul s-a schimbat. Norocul nostru a fost că pianiştii solişti invitaţi erau cazaţi în Piteşti. Aşa că am avut parte de un recital al celor doi interpretaţi.

Pe scenă a apărut o tânără şi durdulie venind din Ucraina numită Kateryna Lechenko. Şi s-a aşezat la pian şi am avut revelaţia unei interprete de mare viitor.

Prima piesă a fost Etude in form free variation on a thema by Beethoven de Robert Schumann. Este o piesă inspirată de Simfonia a V-a după cum am detectat din primele măsuri.

A urmat Ballade nr. 1 de Frederique Chopin. Aceasta este inspirată de poemul lui Mickiewicz Konrad Wallenrod. Interpretarea piesei a dat măsura tinerei ucrainience, părea că o să spargă pianul, are tuşa slavă a marilor pianişti din această zonă, incluzându-i pe Rachmaninov, Rubinstein şi alţii.

Kateryna Levchenko

În final a interpretat cu aceeaşi măiestrie Fantasia de R. Molla-Penades.

A urmat apoi italianul Ippazio Ponzetta. El a interpretat cu măiestrie Variation Serieuses de Mendessohn-Bartoldy, el fiind director artistic şi profesor de pian la Academia Internaţională de Pian Mendessohn-Bartoldy din Bolzano. A urmat apoi piesa lui Beetoven Rondo a Capriccio op 129. A fost o melodie veselă, un capriciu la fel cum este cel amintit în titlu. Pianistul italian ne-a oferit un bis cu piesă intens romantică.

În final a revenit Kateryna cu Hungarian Rhapsody nr 12 de Franz Liszt, interpretată cu aceeaşi forţă. Ne-a oferit şi un bis mai romantic şi visător.

A fost o seară reuşită datorită unor interpreţi deosebiţi.

De 26 ianuarie, acum 23 de ani în 1989 se sărbătorea ultima oară ziua de naştere a lui Nicolae Ceauşescu!

Îmi amintesc că parcă Mircea Dinescu spunea că această zi să fie propusă ca Ziua Dictaturii în România. În anii ăia negri din 80 luna ianuarie era luna delirului dictatorial. Leana cacamediciana era născută pe 7 ianuarie, dar  delirul era atins pe 26 ianuarie . Toate ziarele şi revistele înnebuneau  lăudătorii jenanţi de partid şi de stat se îngrămădeau să aducă prinosul de închinăciuni cârpaciului din fruntea ţării.

Dispăruse 15 ianuarie ziua lui Eminescu, 24 Ianuarie, Ziua Unirii era o palidă amintire.

Azi mergând în piaţă la un magazin o individă trupeşă cu o căciulă de samur probabil cu preocupări comerciale declara foarte aferată vânzătoarei dintr-un magazin: „azi e ziua tovarăşului Ceauşescu”. Atât mi-a trebuit am început să-l înjur, mi-a dat-o cu datoriile, i-am spus că din cauza plăţii lor nu găseam , nimic eram ca animalele, da azi sunt dar n-avem bani. M-a luat cu distrugerea industriei şi i-am spus că glumeşte în unul din cele mai prospere oraşe din România, cu cea mai mare reuşită industrială din România de la Mioveni la Uzina Dacia. Individa făcea clar parte din mafia alimentară care o ducea bine sub Ceaşcă exploatând lipsurile oamenilor, d’aia îi duce dorul!

Într-adevăr petrochimia Arpechium este pe cale de dispariţie din cauza clauzelor proaste din privatizarea Petrom. Trebuia un capitol separat, chiar mă surprinde OMV că se lasă greu nu-i costă nimic s-o vândă, cred austriecii că fac avere din fier vechi?

Azi este totuşi specială, suntem în a 14 zi de protest împotriva puterii, în primul rând a dictatorului Traian Băsescu. Dacă în discursul său de aseară atât de paralel cu realitatea  preşedintele, al doilea de la începerea protestelor dacă socotim şi bălmăjeala din ziua de 24 ianuarie la confirmarea noului ministru de externe, el nu se socoteşte un dictator, tot comportamentul său autist confirmă ceea ce strigă oamenii în stradă. Cât s-a putut înşela Gabriel Liiceanu când l-a apărat pe Traian Băsescu de această etichetă!

Coaliţia majoritară stă sub fascinaţia monstruoasă a voinţei unui om care aparţine deja trecutului. El spune că înţelege supărarea oamenilor dar tot discursul de aseară contrazice acest lucru. Nu mai înţelege nimic! Acuză pe toţi din jur partide  jenanţii săi executanţi sau adversarii mai mult sau mai puţin convingători, doar el nu greşeşte, are doar câteva gafe de înţeles. Este clar că prin atitudinea sa paranoică şi prin decizia oarbă de a continua lucruri respinse de toată lumea aparţine trecutului. România pentru el este din nou un vapor sub comanda lui, lucru profund greşit. România este o ţară care se conduce democratic, n-are nevoie de un căpitan să atingă ţelurile, are un nevoie un mediator care să negocieze cu românii.

Toate aceste lucruri ne îndeamnă să medităm mai ales în această zi despre soarta dictatorilor.

Se pare că este un blestem peste români, avem nişte conducători care periodic devin complet străini de realitate.

Acum 22 de ani românii erau extrem de nemulţumiţi, regimul opresiv al lui Ceauşescu, lipsa de libertăţi combinată cu marile lipsuri alimentare crease o tensiune fără precedent şi finalmente s-a produs detonaţia Timişoarei şi căderea după câteva zile a dictatorului care a fost rapid judecat şi împuşcat, meritând-şi pe deplin soarta. Ceauşescu era cel mai detestat român.

Iată că după 22 de ani Traian Băsescu repetă această paradigmă. În România de câteva vreme s-au acumulat extrem de multe nemulţumiri. Criza i-a lovit teribil pe români, iar încercarea de ieşire din criză a făcut-o Traian Băsescu cu spatele la concetăţeni. La fel ca acum 22 de ani, în momentul de faţă Traian Băsescu este cu certitudine  cel mai detestat român.

Şi la fel ca Ceauşescu Traian Băsescu se miră că lume nu-l mai iubeşte, şi precum Ceauşescu de pe vremuri din cel mai iubit al poporului a devenit cel mai urât român.

Intervenţia (cum a poreclit-o) din această seară de 25 ianuarie 2012  arată că el nu mai înţelege realitatea. Toată expunerea sa a fost expunerea marilor sale succesuri ca s-o parafrazăm pe superba sa fiică, europarlamentar. Deci Traian Băsescu nu înţelege că românii sunt la fel de nemulţumiţi ca pe vremea lui Ceauşescu, el se vede ca Moise cel care acum vreo 4000 ani i-a trecut deşertul pe evrei spre ţara mult visată.  Cam ăsta a fost mesajul lui şi îmi mai aduce aminte de fundamentaliştii şiiţi care sunt siguri că ceea ce fac ei este binecuvântat de Allah. Probabil că un comentator are dreptate, intervenţia în primul rând s-a adresat puţinilor săi susţinători, care se regăsesc în cei care ar mai vota puterea de azi PDL, UNPR şi UDMR care fac după ultimul sondaj exact 18%, adică se regăsesc ceilalţi 82% care spun că România este într-o direcţie greşită. Mă întreb dacă oare mai regretă câţiva din cei 5 milioane de votanţi ai lui Traian Băsescu din 2009 că i-au dat atunci votul?

Sunt stupefiat că actuala coaliţie de guvernare pare a fi hipnotizată de ochiul monstruos al lui Băsescu. Speram totuşi în bunul simţ şi mândria ungurească, dacă parcă au intrat în logica nebună a unei dispariţii politice, voturile minorităţii riscând să treacă la partidele maghiare radicale.

Titlul meu este ironic răspunzând şi la dilema de ce nu am avut un Havel.

Cred că în viitor reacţia populară se va radicaliza conducând la blocarea ţării.

PS Prietenul şi fostul meu coleg Cristi îmi atrage atenţie ca citatul provine de la Joseph de Maistre şi că de fapt avea o conotaţie pozitivă. Na acu’ este negativă!

Ultimul ministru de externe care a făcut un mandat complet este Mircea Geoană. Stilul lui îngrijit, inodor şi incolor într-o perioadă când extern obţineam succese cu NATO şi UE, l-au făcut simpatic pe Geoană şi probabil în pofida pierderii ruşinoase la Primăria Capitalei l-a propulsat în fruntea PSD.

A urmat un tânăr promovat de Andrei Pleşu, Mihai Răzvan Ungureanu, om cu doctorat la Oxford, care însă repede a picat în plasa şi s-a predat preşedintelui Traian Băsescu. Primul ministru Tăriceanu s-a simţit vexat atunci când un eveniment extern a fost comunicat exclusiv preşedintelui. Ungureanu făcea totuşi parte din cabinetul său. A urmat Adrian Cioroianu alt istoric cu doctorat la Quebec. A fost amânat şi umilit de preşedinte până să fie numit.  A comis o gafă legată de ţigani şi împotriva lui s-a pornit o camapanie de presă în mare parte nedreaptă şi şi-a dat finalmente demisia.

În guvernarea din 2009, parafrazând expresia din 1939, Drôle de gouvernement, ministru de externe a fost numit un pesedist provenit din diplomaţie, adică Cristian Diaconescu.

După victoria electorală a lui Traian Băsescu, guvernul Boc l-a numit ministru de externe pe teologul şi eseistul Teodor Baconschi, fost ambasador la Paris, pe motivul foarte ciudatului vot parizian al românilor în favoarea lui Băsescu. Au votat un impresionant număr de rezidenţi, că era nevoie de viteza unui avion pentru a desăvârşi procesul electoral. Teodor Baconschi are merite în negocierea primei vizite a unui papă într-o ţară ortodoxă în 1999. Deci premizele păreau bune privind persoana, nu controversele, între care şi anumite relaţii cu colege de diplomaţie dezvăluite din spargerea neautorizată a corespondenţei electronice.

Teodor Baconschi s-a dovedit un foarte slab ministru de externe. Asta în primul rând şi datorită mitocăniei şi mârlăniei exacerbate a şefului său preşedintele.

A comis o gafă monumentală privindu-i pe ţigani, a lui Cioroianu era benignă comparativ. S-a răţoit la state europene, Olanda Franţa să-i facă plăcere şefului. A promis că aduce un milion de voturi de la românii de afară, a declarat admiraţie neţărmurită vulgarei Elena Udrea. Lumea aştepta alungarea lui, dar primul ministru Boc l-a dat afară printr-un SMS, pedeapsă potrivită activităţii dezastruoase a lui Baconschi,deci să nu-i plângem de milă acestui personaj jalnic.

Aşa că a rămas doar legenda că a fi ministru de externe este un pas spre vârfurile politicii.

Azi de 24 ianuarie se împlinesc 153 de ani de la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al ambelor principate româneşti declarată de atunci Ziua Unirii, primul pas spre modernizarea României.

Ca de obicei în ultimele zile liderii şi deputaţii PDL împreună cu preşedintele Băsescu n-au ieşit în public, probabil că puteau face insolaţie?

Eu îmi aduc aminte de  evenimentul de acum exact 53 de ani, eram elev în clasa a III şi prietenul meu din clasele primare şi-a amintit că eu interpretam rolul lui Moş Ion Roată care lua palmă de la boier. Că îndrăznise să-l întrebe ce înseamnă Unirea adică ţăranii rămân proşti , iar boieri vor conduce în numele lor. Nuanţa de clasă era specifică obsedantului deceniu, adevărul istoric este că boierii români au condus responsabil ţara şi şi-au cedat proprietăţile funciare finalmente. Atunci în 1959 însă erau geruri năprasnice şi zăpezi mari.

Opoziţia însă a făcut băi de mulţime la Iaşi şi la vechea frontieră a principatelor la Focşani.

Opoziţia din Piteşti: PSD şi USL împreună şi cu PC, l-am văzut pe liderul lor, au organizat un mare miting de protest împotriva puterii. De această dată cu aprobare de la primar. Cred că erau în piaţă peste 1000 de oameni, poate şi mai mulţi!

Repertoriul a fost cam restrâns, ce să-i faci lumea are cam puţine lozinci şi le strigă mereu: Jos Băsescu, Jos guvernul, Alegeri, anticipate, Demisia şi mai ales Huo!!!!

A fost veselie şi relaxare printre protestatari cu o mulţime de pancarte care mai de care inventive, privindu-i pe cei protagonişti: Băsescu, Boc, Udrea.

Lumea a comis şi marşul către sediul PDL pentru a le face cunoscut acestor domni ce cred despre ei. Şi protestele continuă, chiar dacă prognozele ne spun că gerurile teribile de acu’ 53 de ani vor reveni.

Degeaba îşi face iluzii preşedintele, el este deja un om la trecutului cum spunea un comentator. Chiar dacă astă seară în discursul său la instalarea lui Cristian Diaconescu ca Ministru de Externe preşedintele Băsescu ne-a cam ameninţat şi ne-a ameninţat şi televiziunile ne informează despre proteste şi nu fac precum TVR adică ignoră protestul general din România.

Piteştiul nu se lasă şi a ieşit şi în seara de 23 ianuarie, a noua zi de protest. Astăzi a fost o zi foarte agitată şi pe plan naţional.  A fost prima zi de sesiune extraordinară a Parlamentului.

Primul ministru Emil Boc şi-a ţinut primul discursul justificând măsurile luate de guvernul său. Dar surpriză a decis să-l dea afară din guvern pe Ministrul de externe Teodor Baconschi, când Opoziţia ceruse demisia celui de la interne, adică Traian Igaş. Asta pentru declaraţii necugetate pe blog, care ar trebui extins la neghiobiile senatorului Urban.

A urmat un discurs dur al lui Victor Ponta, preşedintele PSD care a acuzat guvernul de orbire în faţa răscoalei populare neviolente. Însă climaxul l-a atins discursul extrem de vehement al preşedintelui PNL Crin Antonescu. Acesta a cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu, demisia guvernului Boc şi alegeri anticipate. După aceea Crin Antonescu consultându-se cu colegii de partid s-au hotărât să demisioneze din Parlament ca gest radical de protest. La un post tv am văzut-o pe Adriana Săftoiu care a declarat hotărârea ei irevocabilă de a demisiona.

Dar cel mai interesant gest a fost prezenţa unui ofiţer român în uniformă care a dovedit că este ceea ce se cere unui militar să fie: ofiţer şi gentleman.

Protestatarii din Piaţa Prefecturii au fost nu foarte mulţi dar suficienţi. Am remarcat şi câţiva lideri politici locali, mai puţini tineri şi în faţă şi lozinci către cerea reinstaurarea monarhiei. S-a scandat în principal: Jos Băsescu, ca să mulţumească un sondaj sociologic făcut pe genunchi care spunea că doar 37 la sută din protestatari folosesc această lozincă.

Şi protestatarii s-au retras cam pe la 8.30 ca să revină şi mâine.

Ieri dimineaţa a nins dar şi de data asta doar ca să fie umezeală. Este duminică şi lumea stă liniştită acasă să urmărească ce mai este nou în Piaţa Universităţii.  Neprietenii acestor proteste când numără oamenii care vin mereu să protesteze contra puterii ar trebui măcar să ia în considerare milionul de telespectatori care se uită la Antena 3 care a devenit liderul audiovizual în România. Pentru că acela care se uită la Antena 3 este clar anti-Băsescu, ziariştii şi colaboratorii acestui post nu fac niciun secret din acest lucru. Şi eu recunosc că nu eram fanul acestuia, mă uit la aceste posturi de informaţii mai ales când la emisiuni apar în interviuri live, liderii opoziţiei bine înţeles, pentru că la Antena3 numai ei vin, ceilalţi au refuzat prosteşte. Şi nu oare de la o intervenţie stupidă a preşedintelui Băsescu televizată s-a aprins flacăra revoltei, este adevărat că la Realitatea TV. I-am ascultat  acolo pe nişte invitaţi favorabili puterii în care Sebastian Lăzăroiu face o figură absolut penibilă. Mă întreb cum de acceptă Emil Hurezeanu această companie?

Dar să revin, testul plictiselii şi lehamitei l-au trecut şi piteştenii revenind pe platoul Pieţii Prefecturii. Am reauzit lozincile: Jos Băsescu şi celelalte  cu jos guvernul şi anticipate. Parcă nu am mai auzit lozincile anti-sistem şi anti-partide din zilele trecute, generate de diversiuni interesate gen penibilul PP-DD care şi-a ţinut tocmai congresul popularizat prin prezenţă de Realitatea tv şi România tv. La Antena3 şobolanul de Dan Diaconescu şi pubela sa televizată n-au avut loc.  Venind spre piaţă am întâlnit un jandarm care tocmai mânca. Le-o fi şi lor foame!

Tinerii, dar şi bătrânii din Piteşti n-au fost prea mulţi cam peste 100-150 dar au fost vocali şi au făcut obişnuitul marş spre sediul PSD să-şi verse nemulţumirea. Cam după ora 8 seara protestatarii s-au retras şi mai rămăseseră câţiva tinerii care pregăteau revenirea din seara următoare.

Şi a mai trecut o zi de proteste şi în Piteşti.

Azi dimineaţa a nins. Seara s-a făcut senin şi zăpada fleşcăită a îngheţat. Este o vreme de făcut orice dar numai de stat în piaţă nu. Nu au fost numeroşi dar sunt inimoşi. În ciuda condiţiilor nefavorabile ei continuă protestul şi piteştenii ca de latfel toţi cei care protestează sunt lăsaţi să îngheţe în suc propriu ca să parafrazăm testul de nepăsarea a lui Ion Iliescu cu Piaţa Universităţii din Bucureşti în 1990. Traian Băsescu este la fel de surd. .Demagogul care făcea tot timpul gestul întoarcerii la popor se face că n-aude strigătele. În primul rîând PDL este din ce în ce mai preocupat să minimizeze pierderile de încredere şi l-am văzut pe Boc la televizor dorind dialog. Este clar că după atitudinea protestatarilor aceştia nu vor părăsi protestul dacă guvernul Bioc demisionează. Mă tem că singurul motiv este tot încăpăţânarea paranoică a lui Traian Băsescu. În interviul de aseară Crin Antonescu oferea alegeri anticipate în condiţiile unui guvern Boc, dar mă tem că acest lucru n-ar fi posibil. Boc şi acest guvern trebuie să demisioneze şi chiar un nou guvern al acestei coaliţii ar putea organiza anticipatele dacă s-ar lansa negocieri serioase cu opoziţia.

Pentru că soluţia cestei crize este demisia şi alegerile anticipate!